Nu îmi este rușine cu numele de sectant, penticostal, eretic etc

Protestele împotriva Norvegiei au răscolit Europa, și, cei care nu agreează evanghelicii au avut ocazia să ne batjocorească în fel și chip, mai ales pe internet. Creștinii ortodocși sunt învățați de mici să-și verse batjocorile asupra noastră.

Îmi aduc aminte cum la școală aproape toată clasa îmi spunea; rătăcit, pocăit, sectant iar cei religioși îmi spuneau eretic. Și în evanghelizare prin sate uneori pățim același lucru. Mai întâlnim câte unul care nu are habar despre Biblie dar știe că noi pocăiții suntem niște rătăciți cu care nici nu trebuie să discute.

Recunosc că am trecut prin momente de umilință și în armată, erau unii soldați foarte inculți, needucați, unii nu știau bine să citească, dar știau să facă tot felul de bancuri batjocoritoare la adresa pocăiților.

Mă gândesc că batjocorile cu efecte nefaste le avem în copilărie și în tinerețe, în perioade critice de formare. Nu este de mirare că mulți tineri evanghelici renunță la credință din cauza umilinței din partea colegilor.

Acum după atâția ani nu mă mai afectează batjocorile, am înțeles strategia celui rău. Și pe blog am primit uneori comentarii din partea unor ortodocși care m-au făcut în toate felurile, dar nu le-am publicat.

Sunt penticostal și una din batjocorile auzite pe buzele multor colegi era din cauza familiilor numeroase ale credincioșilor. Nu vreau să redau efectiv frazele. Măi oameni buni, mereu ați acuzat pocăiții că au copii mulți, dar oare nu suferim ca națiune din cauza demografiei scăzute? Nu cumva atâtea țări în Europa de Vest au acceptat imigranți pentru că nu au oameni care să lucreze în fabrici și să contribuie la sistemul de pensii? Și cazurile din Norvegia ne spun ceva, norvegienii nu au copii prea mulți și îi fură de la alții.

În România s-au comis multe avorturi începând cu anii 90. Femeile care practică avortul și au cel mult un copil sunt considerate normale, iar femeile pocăiților care au mulți copii primesc batjocorile de rigoare. Sunt convins că și biserica ortodoxă face eforturi pentru susținerea familiei, totuși având în vedere că suntem într-o țară majoritar ortodoxă, cele mai multe avorturi le-au comis femeile aparținătoare ortodoxiei. Există o mulțime de comentatori pe net care ne batjocoresc pentru îndoctrinare religioasă, că nu ne lăsăm copiii la distracții etc. Cred că ar fi bine să mai învățați din prezentul Europei Occidentale. Vesticii l-au scos pe Dumnezeu din familie și din viața publică de dragul ateilor și a musulmanilor, însă au acceptat în schimb toate păcatele sexuale. Efectele se văd cu ochiul liber, au ajuns pradă homosexualității, feminismului, lesbianismului și fără copii. Și cum fără capital uman nici o națiune nu poate funcționa, Europa se sufocă sub importul masiv de migrație islamică. A face și a crește copii nu e o rușine, ci o normalitate, mamele cu mulți copii sunt niște eroine care merită apreciere și recunoștință din partea noastră.

Nu îmi este rușine de titlurile care le primim din partea oamenilor. Și Domnul Isus a fost batjocorit și refuzat de societatea timpului, apostolii au fost batjocoriți și martirizați, într-o lume a minciunii, cei care cred și susțin adevărul vor avea de suferit.

Doamne ai milă de cei care suferă mult mai mult pentru adevăr decât noi!