Pericolul atașării de lumea materială

Creștinismul a avut momente de glorie de-a lungul timpului, dar și momente de decădere prelungită. Momentele de glorie sunt ușor de recunoscut, iar noi creștinii contemporani în momente de luciditate spirituală idealizam trecutul glorios al bisericii și detestam trecutul decadent. Totuși, recunoscându-ne oarecum propriilor eșecuri din prezentului bisericii, prea puțini dintre noi mai avem curajul să sperăm că biserica va trăi în timpul existenței noastre efemere, din nou acele momente de glorie.

Există și o explicație destul de simplă. În primul rând putem avea o teorie foarte frumoasă dar să fim foarte departe de ea în viața de zi cu zi. De ce nu trăiește biserica contemporană acum momente de glorie? Simplu, trăim prea mult legați de lumea fizică și prea departe cu inima de Împărăția lui Dumnezeu.

Toate momentele de glorie ale bisericii pot fi asociate cu marile treziri spirituale, cu marile companii de evanghelizare în care se oamenii întorceau la Dumnezeu cu miile, cu alte cuvinte, omenirea din acele vremuri nu puteau ignora existența bisericii.

Omenirea de azi ignoră existența bisericii în multe zone ale lumii unde biserica a schimbat societatea din temelii în secolele trecute, fie că vorbim de continentul european, african sau asiatic.

Epoca în care trăim astăzi pune un mare accent pe lumea materială în care omul modern își poate construi o mică împărăție a confortului. Banii combinați cu tehnologia oferă omului modern ideea că poate trăi dependent total de lumea materială, omul uitând faptul că lumea materială nu poate funcționa fără legile naturale date de Dumnezeu.

Pentru a trăi cât mai bine, creștinii uită de sacrificiile cerute de Cuvântul lui Dumnezeu pentru a răspândi mesajul Împărăției lui Dumnezeu și trudesc din greu pentru a-și construi lumea lor care să le ofere cele mai bune condiții de viață.

Bogăția nu este singurul lucru pe care lumea materială îl poate oferi omului, ci și faima, plăcerile, divertismentul etc. Din nefericire, mulți creștini trăiesc cu aceleași idealuri: bogăție, faimă, plăceri, divertisment etc. Rețelele de socializare sunt pline de creștini care își popularizează avutul lor, care nu le este rușine să-și expună trupurile îmbrăcate ostentativ în haine extrem de scumpe, casele și mașinile scumpe. Pentru a trăi la un asemenea nivel, mulți creștini nu își plătesc taxele, nu își plătesc angajații în mod legal, își înșală partenerii de afaceri etc. Alții locuiesc ani de zile în străinătate despărțiți de familie pentru a a-și aduna bogăția și faima cerute de societate contemporană.

Tributul pe care societatea ni-l cere să ne conformăm la standardele ei, ne obligă într-o mare măsură să renunțăm la sacrificiile în favoarea Împărăției lui Dumnezeu.

Teologia Noului Testament pune mare accent pe renunțare. Fiecare pas în creștinism îi cere omului să renunțe la păcat în favoarea pocăinței, să renunțe la mândrie în favoarea smereniei, să renunțe la bogăția materială în favoarea bogăției spirituale, și lista poate continua. Epoca pe care o parcurgem acum este atât de marcată de materialism, unde averea a devenit ținta celor mai mulți chiar și dintre evanghelici. Mulți tineri evanghelici nu au răbdare să termine liceul să plece în străinătate.

Materialismul produce o nouă gândire în rândul evanghelicilor chiar dacă textele biblice ne modelează gândirea în direcția renunțării, tensiunea dintre curentul vremii și învățăturile biblice produc prea puțini câștigători de comori spirituale și foarte mulți căutători de comori efemere.

Așadar, în principiu conformismul materialist ne marchează aproape definitiv viața creștină în direcția celor mulți pentru că nu prea avem curajul să fim cu adevărat diferiți de lume. În primul rând ne răstoarnă prioritățile cerute de învățăturile biblice, apoi în al doilea rând ne încătușează inima în lumea obiectelor materiale. Cu timpul, devii sclavul obiectelor pe care le deții, cu cât deții mai multe, îți trebuie mai multe resurse să le întreții, să le înlocuiești, să le administrezi etc. Orice test biblic în sfera renunțării devine o mare povară. Cum ai putea să asculți de Dumnezeu să părăsești lumea ta pentru Împărăția Sa? Cum ai putea să mergi mai departe pe calea Lui, dacă ești mereu ocupat cu atâtea lucruri? Cum ai putea să mai vezi cerul când te uiți așa de mult jos? Cum ai putea să te califici de a primi ceea ce nu-i al tău când întotdeauna ai reușit singur și egoist să aduni așa de multe pentru mica ta lume și pentru binele tău?

Să-ți impui anumite limite de sărăcie este cu totul deplasat în aceste vremuri chiar și pentru creștinul evanghelic care este familiarizat cu cele mai profunde învățături biblice. Ascutăm predici despre renunțare însă chiar și mulți lideri spirituali ai bisericii sunt legați de lumea materială la fel de mult precum ceilalți.

Mă întreb deseori dacă ar fi Domnul astăzi în mod fizic printre noi așa cum a fost acum 2000 de ani, și ne-ar cere să renunțăm la cele materiale cum le-a cerut apostolilor, câți dintre noi am pica testul la fel ca tânărul bogat din evanghelii? Oare nu cumva inclusiv cei care îl denigrăm de la amvoane?