Familia între constrângerile mariale și oportunitățile Occidentului

După anii 45 din secolul trecut nu au mai existat atâtea mișcări masive de oameni, atât din rațiuni economice cât și din cauze precum războiul, foametea, bolile etc. Populația din țările sărace pleacă în cele bogate. Occidentul a fost luat cu asalt în ultimii ani de tot felul de popoare din Africa, Asia și America de Sud. Pur și simplu, oamenii fac orice pentru a ajunge în locuri mai sigure din punct de vedere social și economic.

Occidentul a devenit implicit un tărâm al făgăduinței pentru toate națiunile sărace și oprimate. Printre cei care se alătură exodului și valurilor de migrație sunt și mulți creștini. Sigur, în cazul multora nu există alternativă dacă vor să trăiască. Persecuțiile împotriva creștinilor se întâmplă în mod curent în Africa, Asia și America Latină. În multe zone ale lumii, haosul domnește de ani mulți, și cum oamenii și-au pierdut speranța că lucrurile se vor îndrepta, apucă spre Occident cu o nouă speranță.
Nici românii nu sunt înafara acestui fenomen, chiar dacă nimeni nu pleacă din România din cauza războiului. Totuși Occidentul oferă cel puțin speranța unei îmbogățiri rapide. Cineva îmi spunea cu ceva vreme în urmă că merge în Anglia câte o lună de zile la anumite intervale și câștigă bani cât ar câștiga în România într-un an. Tentația de a pleca pentru bani mulți câștigați într-un interval scurt este o mare ispită pentru mulți credincioși. Chiar dacă lăcomia de avere este condamnată în multe forme în Biblie, prea puțini dintre noi avem curajul să predicăm despre asta. Nu că toți am fi afectați, dar tuturor ne place confortul și urmărim găsirea fericirii.

Așadar, găsirea unei surse de bani te poate motiva să iei o decizie radicală în viață, care îți va pune familia la grea încercare. Există multe familii semi-destrămate. Având unul dintre soți plecat, copiii rămași trăiesc zbuciumați cu lipsa unui părinte, cu traume emoționale chiar dacă li se oferă bani mulți sub formă de recompense. Este greu să spunem acum ce se va întâmpla cu generația de copii care au crescut cu bunicii sau doar cu unul dintre părinți. Evanghelicii au avut convingeri sănătoase în ce privește viața de familie. Se vede cu ochiul liber că oportunitățile îmbogățirii rapide contribuie la o degradare a acestor convingeri. În plus, și în rândul evanghelicilor s-a dezvoltat un fanatism aș zice, de a avea case foarte mari și mașini scumpe.

Cred că fiecare evanghelic, excluzând faptul ar trebui să caute o călăuzire din partea lui Dumnezeu în această problemă, și doar luând în considerare pe de o parte constrângerile materiale din țările mai sărace de baștină și pe de altă parte oportunitățile îmbogățirii din Occident unde doresc să ajungă, ar fi mult mai simplu să răspundă la cea mai importantă întrebare: se merită? și dacă da, care este prețul pe care trebuie să-l plătesc pentru a mă îmbogăți? Din păcate prea puțini își pun asemenea întrebări. Aleargă mereu în căutarea fericirii fără să înțeleagă că fericirea nu poate fi împlinită de o mare cantitate de bani, nici de o casă mare sau o mașină scumpă.

Eu mă apropii de 39 de ani și nu am casa mea. Ar trebui să fiu nefericit din această cauză? Cineva mă întreba dacă am ajuns la criza bărbaților de la 40. Nici vorbă. Sunt mai optimist decât când eram mai tânăr. Sunt mereu ocupat. Nu am timp să mă gândesc prea mult la ceea ce nu am realizat. Mi-am schimbat și meseria, din contabil în programator, iar programarea îmi ține creierul ocupat cu multe linii de cod. În plus, Dumnezeu mi-a făcut harul să slujesc printre țigani săraci, unii lipiți pământului. De fiecare dată mă gândesc că sunt foarte bogat față de ei, am o mare repulsie pentru a aduna lucruri materiale.

Iată că am ajuns la finalul acestei postări. Viața este întotdeauna între constrângeri și oportunități, din păcate noi oamenii vedem constrângerile materiale ca ceva rău, chiar dacă de cele mai multe ori s-a dovedit că oportunităților materiale sunt mai distructive pe termen lung decât lipsurile materiale. În plus, fiecare evanghelic care dorește să plece în Occident ar trebuie să se întrebe cum va fi viața spirituală în aceste țări? Mulți penticostali erau în țară tot timpul pe la adunare, la rugăciuni, la nopți de veghe, însă odată ajunși acolo nu au mai mers pe la o biserică decât ocazional, deși sunt multe exemple pozitive.