O biserică locală fără perspectivă misionară este predispusă plafonării și seamănă cu cineva care are o casă frumoasă dar stă la infinit și admiră clădirea, curtea și spațiile adiacente. Europa este plină de astfel de biserici care între timp au devenit monumente. Oricât de grandioasă ar fi o clădire, fără oameni ea nu are valoare.
ARTICOLE
UPGs – Fereastra 10 / 40
Puterea multiplicării – 1 la 1
Predicarea abstractă – maculatură oratorică?
Una dintre marile minusuri ale noastre, predicatorilor este vorbirea abstractă. Ieri, mi-a fost dat să aud o astfel de predică. Un frate simpatic, a vorbit aproape o oră, despre ajungerea la starea de om mare, la înălțimea staturii lui Hristos. Eu cred că un lucru care ne scapă în multe predici de acest gen este că ele devin un fel de maculatură oratorică și că cei care aud un asemenea mesaj nu pot aplica aproape niciun lucru din predică. De exemplu, cunosc destule probleme „nerezolvabile” din bisericile noastre (ce să mai zic că în cazul nostru exista una destul de proaspătă).
M-am întrebat după mesaj: bun și de ce nu a adus nicio aplicație într-o oră despre cum gestionează un om matur lucrarea în echipă, cum conduce un om matur o comunitate, cum se raportează un om matur în relațiile cu ații, cu banii, cu poftele etc. Practic fără a avea elementele de diferențiere dintre un om obișnuit din bisericile noastre, care de regulă fie nu face aproape nimic – neimplicat, fie dacă face – implicat, dar în multe situații face o mulțime de greșeli copilărești (certuri, apucături dictatoriale ori delăsare, tratarea superficială a sarcinilor, predici și mesaje totalmente superficiale sau cu patos împotriva cuiva etc), eu nu văd pe cine ajută o predică de genul respectiv. Aș fi vrut un exemplu clar de modul cum se raportează un om matur în relația cu ceilalți sau ce face un om desăvârșit în societatea de astăzi.
Este doar un exemplu de maculatură oratorică, oameni care spun enorm de multe, dar spun puține din punct de vedere practic.
Din nou armată?
În contextul răboiului din Ucraina se vorbește tot mai des despre posibilitatea reintroducerii stagiului militar obligatoriu. Spun de la început că nu doresc în niciun caz acest lucru, dar probabil că se va ajunge acolo dacă nu se vor găsi soluții diplomatice de soluționare a acestui război barbar. Fac această postare care este oarecum legată de o experiență recentă. Zilele trecute a trebuit să merg în vizită la cineva la un penitenciar. Nu au o importanță deosebită detaliile în acest caz. După verificările de rigoare am ajuns în sala de așteptare unde trebuia să ne întâlnim cu persoana respectivă. Erau mai mulți vizitatori și desigur mai mulți deținuți, ne-am întâlnit toți în aceiași sală. M-am uitat la fiecare deținut în parte. Toți erau bine îmbrăcați, aranjați, frezați și parfumați. Discuția a condus cumva spre ideea că sistemul nu este drept și corect. Da o fi adevărat, dar m-am gândit la anul când am fost în armată. Condițiile de astăzi din penitenciare sunt mult mai bune decât condițiile din armată din anii 90. Eu am făcut armata în anul 1998-1999. Am fost în 4 unități militare în diverse locuri.
Nu primeam pachet de acasă, nu aveam condiții bune, și ce să mai zic despre igienă! În vara anului 1998 am ajuns la Borșa (MM). Am fost repartizat în niște cazarme insalubre și lipsite de condiții de igienă. Nu îmi aduc aminte de alții, dar eu după câteva zile eram plin de păduchi. Saltele pe care dormeam erau extrem de jegoase. Cui să te plângi? Am fost trimis la infirmerie și tipic oamenilor cu o mentalitate comunistă au vrut să mă tundă zero. A fost un an foarte greu din viața mea, probabil nu-l voi uita cât voi trăi. Instrucția a fost grea, aplicațiile și marșurile montane de zeci de km, frig mult (am prins două ierni) și ce să mai zic de lunile interminabile de gardă de unitate sau în pustietatea munților.
Mă gândesc că și dacă s-ar reintroduce armata obligatorie, poate zic eu, generația de astăzi nu se va mai întoarce la barbaria și lipsa de civilizație care am trăit-o noi. Și sper așa să fie. Sper să le fie mai bine, dar după cum văd, multora dintre ei le lipsește mulțumirea pentru lucrurile bune și frumoase care le au fără să se gândească că atât de mulți tineri din alte generații nici nu le-au visat.