Cultura babiloniană în muzica creștină?

Inevitabil toți suntem influențați de cultura în care trăim, etnia sau țara în care am crescut. În toate culturile există bune și rele. Totuși nu ar trebui să uităm că lumea zace în cel rău, asta înseamnă că Satana domină cultura, tradițiile și obiceiurile oamenilor. Tocmai de aceea avem în sărbătorile creștine mult ocultism și obiceiuri contrare Evangheliei. Plecând de la premiza că lumea zace în cel rău am fi naivi să credem că muzica, filmele, divertismentul, tradițiile și obiceiurile au scopuri bune, ele sunt menite să ne distragă de la căutarea lui Dumnezeu, de la viața în Hristos și de la lucrurile esențiale ale Evangheliei și să ne îndrepte inima spre idolatrie și păcat.

În ultimii anii și evanghelicii au făcut multe compromisuri la capitolul muzică, au importat o mulțime de elemente din muzica rock sau din alte genuri de muzică contemporană. Nu mă iau de instrumente deși și aici e de vorbit, însă elementele cele mai vizibile ale acestor compromisuri aș zice că sunt limbajul trupului (gesticulație), îmbrăcămintea indecentă chiar senzuală a cântăreților mai ales în cazul femeilor, versuri care ar părea că se adresează mai degrabă iubitului / soțului decât lui Dumnezeu, o scenografie cu joc de lumini în săli tot mai întunecate. Asistăm neputincioși la o profesionalizare a muzicii evanghelice, omul este un simplu spectator la un concert de divertisment în care un grup cântă și cei mai mulți sunt simpli consumatori.

Astăzi bisericile evanghelice cheltuiesc multe resurse pentru muzică, însă cei mai mulți dintre noi nu cântăm acasă sau în familia lărgită și prea puțini mai știm cântări pe dinafară, mă întreb de ce nu investim tot atât de mult timp în lucrurile esențiale din Evanghelie și de ce am ajuns să credem că avem nevoie de așa de o mulțime de instrumente și echipamente pentru al lăuda pe Dumnezeu? Oare are Dumnezeu nevoie de echipe de profesioniști sau de comunități de credincioși care îl slăvesc oriunde? Muzica nu e parcelă a profesioniștilor ci ar trebui să fi o practică a fiecărui creștin!

Cultura hollywoodiană este cultura babiloniană a zilelor noastre. Ea promovează promiscuitatea, homosexualitatea, lesbianismul, violența și crima, cultura drogurilor și contribuie fără îndoială la degradarea morală a umanității, și ceea este interesant întreaga lume occidentală este aproape vrăjitătă de ceea oferă ea, mă întreb oare de ce noi importăm atât de multe „valori babiloniene” de dragul relevanței?

Reflecție 27-10-2019

Creștinismul evanghelic contemporan își pierde tot mai mult convingerile pentru care înaintașii noștri au plătit un preț foarte mare. Dacă în trecut evenghelicii refuzau cu încăpățânare aproape orice li se părea contaminat de lume, astăzi multe biserici evanghelice evită să articuleze adevărurile incomode ale Evangheliei. Indecența și senzualitatea este tolerată în toate sferele vieții noastre: în adunările noastre publice multe femei se îmbracă atât de indecent încât ai impresia că cele mai multe nu au citit niciodată Biblia. Ce să vorbim despre muzica evangelică de pe YouTube sau de modul cum se îmbracă femeile la locul de muncă!

Vremurile noastre nu sunt grele din punct de vedere economic, mai ales dacă ne uităm 30 de ani în urmă, dar sunt grele din punct de vedere spiritual. Uneori suntem gata să cheltuim multe resurse materiale pentru tot felul de proiecte „spirituale”, dar nu vrem să plătim prețul de a recupera mărturia creștină și a ne confirma în voia lui Dumnezeu.

Când mă gândesc doar la referendumul pentru familie, am puține speranțe că generația noastră va lupta să combată teoriile LGBTQ sau progresiste. Plecarea în masă a românilor nu a fost o binecuvântare pentru România, ci poate a fost cel mai mare act de lașitate din istoria românilor, iar faptul că inclusiv noi evanghelicii am fugit cu grămada în Europa de Vest am demonstrat că am crezut mai degrabă în euro sau în dolari decât în Dumnezeu, am crezut că dumnezeul Occidentului este mai puternic decât Dumnezeul nostru.

Biserica are nevoie de lideri care articulează adevărul cu orice preț, chiar cu riscul unei igienizări a bisericilor, căci mulțimile de oameni compromiși nu vor plăti niciodată prețul să-l urmeze pe Isus și nu vor purta crucea Lui.

Reflecție 20-10-2019

Mulți creștini își doresc o viață de credință dar fără să iasă vreodată din zona de confort. Săptămână de săptămână, duminică de duminică, creștinul se poate învârti în același perimetru fără temeri, fără provocări, fără trăiri intense, fără urcușuri abrupte și fără să treacă prin văi adânci. Credința ta moare încet dar sigur, fără stimuli, și fără luptă spirituală.

Aceasta înseamnă să trăiești departe de lumea pierdută, departe cei care nu au auzit încă Evanghelia, departe de oamenii fără adăpost, departe de cei din închisori, departe de cei fără Dumnezeu.

Iadul nu este aici pe pământ așa cum spun unii, aici este o lume pierdută unde ecoul Evangheliei poate răsuna cu putere dacă cei mântuiți o vor proclama cu putere. În iad nu vor mai fi mântuiți, nici evanghelie și nici biserică. Din iad Dumnezeu nu mai ascultă rugăciunile nimănui. Acum ești chemat să transformi Valea plângerii într-un loc plin de izvoare, nu aștepta să faci lucrul acesta când nu mai poți trece prin Valea plângerii!

Reflecție 19-03-2019

Atunci când trăiești doar pentru tine, orice efort pentru lucrarea lui Dumnezeu este ca muntele Everest, te plângi că Dumnezeu îți cere să aduci pe lume copii și să-i crești dar faci multe eforturi să ții animale de companie, timpul petrecut la Netflix nu-l contabilizezi dar orice chemare la slujire o expediezi rapid, rugăciunea este pe ultimul loc pe lista ta de priorități dar ai mult timp pentru hobby-urile tale.

Dacă ești bărbat să știi că Dumnezeu te-a chemat să conduci în familie, în biserică și în companie. Abandonarea conducerii este semnalul că Hristos nu mai este Capul tău.

Nu trebuie să te miri că societatea o ia razna când nici biserica nu mai are bărbați responsabili sau mame cu normă întreagă ci doar cupluri egoiste care trăiesc mai mult pentru carieră decât pentru rolul încredințat de Dumnezeu.