Ce am mai învățat din misiune. Azi am fost din nou la Capu-Codrului la o comunitate de romi. De multe ori mergem printre oameni și din discursurile unora dintre noi reiese că avem soluții pentru problemele lor…. Și totuși, atunci când încerci să te pui in pielea lor dobândești o altă perspectivă.
La o casă era o femeie care avea trei copii bolnavi, nu avea bani, nu avea medicamente. Mă gândeam la copiii noștri când erau mici și bolnavi, la soția mea, la condițiile noastre, la accesul la igienă, la spital, la medicamente etc. Femeia ne-a mulțumit din tot sufletul că am venit prin satul lor. Și a mai adăugat: de când veniți prin satul nostru poate își va îndrepta Dumnezeu fața spre noi, poate se va mai schimba ceva…. Mă uitam la casa lor, la sărăcia lor lucie…. Un câine slab a venit la sacul nostru cu alimente și ar fi vrut să se înfrupte din el. Cineva l-a alungat rapid, era așa de slab și de flămând. Mă gândeam la faptul că mulți câini de-ai noștri trăiesc mult mai bine decât oamenii cărora le vorbim noi despre dragostea lui Dumnezeu. Hm, și mă mai gândeam la nunțile noastre, la îmbuibările, la câte risipim inutil.
Avem o mie de motive să-i judecăm pe cei săraci și marginalizați și totuși suntem incapabili să ne gândim doar la un singur lucru: dacă am fi noi în locul lor? Uneori văd oameni care dorm noaptea pe stradă, murdari, săraci, abandonați, oameni care au avut nefericirea să ajungă în orfelinatele din România în anii 90. Erau copii de aceiași vârstă cu mine sau apropiată. Ce destine diferite, ce vieți terfelite de sărăcie, mizerie. Doamne cât de greu este e să ne smerim!
