Lumea nu va fi la fel după corona-virus, val de morți, vine al doilea val de covid, microcipare, vaccinare obligatorie, termoscanare etc. Sunt doar câteva dintre teoriile care se derulează constant pe ecranele televizoarelor și pe internet. E greu să le dai crezare acestor știri, pentru că autoritățile rar au fost oneste cu publicul. Lucrul fain este că oamenii au început să fie mai vocali și să vorbească, altfel riscăm să avem o masă de oameni care cred tot ce li se spune. Deși nu vreau să neg rolul autorităților în societate, însă trebuie să nu uităm că autoritățile au foarte multe interese pe care nu le dezvăluie publicului larg. Și imediat ce faci o asemenea afirmație ești catalogat drept conspiraționist. Dragi critici, dați-ne voie să nu credem tot ce ne spun autoritățile, din mai multe puncte de vedere. În primul rând să nu uităm trecutul nostru comunist. Minciuna este o chestiune moștenită și adânc înrădăcinată în sistemul politic românesc. Și nu doar PSD-ul are asemenea probleme, ci mai toate partidele politice. Să luăm spre exemplu PNL-ul. Folosirea acestei plăci coronovirus 24/7 în presă și la televiziune nu face altceva să arate cât de incompetent și mincinos este acest partid. Iar de când domnul Arafat este mereu în prim plan, marea sa plăcere este să țină pe români în casă.
M-am gândit că ar fi bine să definim covidismul, că va trebui să ne obișnuim cu el sau cu alte proiecții asemănătoare.
- Covidismul este o narațiune care răspândește teama și obsesia pentru un tip de boală în detrimentul altora
- Covidismul este bazat pe exagerări, minciuni și scenarii apocaliptice propagate în special de entități și organizații internaționale și preluate de guverne care impun măsuri de limitare a unor drepturi fundamentale
- Covidismul este pretextul de a reduce la tăcere adversarii politici și religioși, politica pumnului în gură
- Covidismul este discriminarea pacienților ex. „ai covid te tratăm, ai cancer poți să mori”
- Covidismul este cel mai bun pretext pentru a diminua importanța constituției
- Covidismul înseamnă că odată declarat, aproape toată lumea moare de covid
- Covidismul înseamnă mai multă putere pentru guverne și mai puțină pentru sectorul privat și pentru individ
- Covidismul înseamnă că aparatul de stat devine un fel de tătuc pentru toată lumea
- Covidismul este o nouă formă de dictatură, și anume cea medicală, totul se învârte în jurul medicinei, însă medicina te lasă să mori dacă nu ai covid
- Covidismul înseamnă obediență oarbă față de stat și de politicieni, iar tu nu ai voie să protestezi