Dumnezeu e tăria mea – Când tot iadul stă-n picioare pregătit pentru război

„Când tot iadul stă-n picioare pregătit pentru război”

Iată o expresie incorectă din toate punctele de vedere. În primul rând iadul este un subiect destul de rar pomenit în scrierile biblice și adesea neclar, neexplicat așa cum sunt alte subiecte. Singurul care vorbește despre iad în termeni mai clari este Domnul Isus, iar mai apoi găsim și alte detalii în scrierile cărții Apocalipsa. În cântarea de față traducătorul probabil se referea la armatele sau legiunile de îngeri căzuri numiți în Scriptură demoni. Ok, înțeleg acest lucru, nu am nevoie de alte explicații, însă iadul în înțelegerea biblică este mai degrabă o locuință ermetică, un loc al chinului, un loc pe care Dumnezeu l-a pregătit pentru satan și îngerii lui. Locul numit iad în acest context nu poate fi împotriva noastră, dat fiind că la momentul actual diavolul și demonii sunt liberi altfel lumea în care trăim ar fi cu totul alta. În altă ordine de idei, iadul (locul de chin) nu poate fi împotriva noastră, ci demonii. A fi în război cu iadul este un nonsens.

1. Când în zare se iveşte solul celui necurat,
Dumnezeu e tăria mea!
Când armatele de duhuri cerul l-au întunecat,
Dumnezeu e tăria mea!
Când tot iadul stă-n picioare pregătit pentru război,
Simt că sufletul se zbate, prins în cursa grea,
Mă aplec în rugăciune şi-aştept ajutorul Slavei,
Dumnezeu e tăria mea!

https://www.resursecrestine.ro/cantece/1053/dumnezeu-e-taria-mea

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *