Cu câtă bucurie au cântat românii la revoluție că există Dumnezeu! Apoi, gustul libertății a produs în inima românilor noi perspective de viață. După atâția ani de frică și îngrădiri de tot felul, dintr-o dată parcă aveam prea multe. Revoluția din 89 a fost judecată și analizată în fel și chip. Tot felul de teorii apar la sfârșit de an, atunci când românii își aduc aminte de acele evenimente.
Pentru credincioșii ortodocși, evanghelici, adventiști etc, Revoluția din 89 a însemnat un mare triumf asupra răului, o victorie poate nesperată și de ce nu, chiar neașteptată mai ales de cei din generația mea. S-a născut un mare optimism în noi, am sperat că răul a fost învins pentru totdeauna. Am crezut că oamenii nu vor mai alege răul. Nu vor mai alege ateismul nici în ruptul capului. Am crezut că libertatea dată de Dumnezeu va constitui un motiv în plus să-L căutăm pe Dumnezeu.
Cu siguranță că mulți ne-am înșelat. Răul își schimbă strategia pe timp de libertate, și mai grav este ca mulți dintre noi am fost mai pregătiți să luptăm cu răul în comunism decât în libertate. Am considerat Vestul ca un mare aliat al binelui, dar mai târziu ne-a fost greu să acceptăm faptul că Vestul a tolerat și promovat cele mai mai degradante păcate morale.
Nu există societăți „evil free”. Răul întotdeauna își scoate tentaculele acolo unde nu te aștepți, iar atunci când crezi că ai stârpit răul, în altă parte lovește ascuns și produce în mod evident suferință.
Libertatea este scumpă și nu este o garanție de biruință asupra răului. De fapt ea îi dă posibilitate răului să își câștige drepturi. Cazurile de abuzuri în Europa de Vest unde sunt răpiți copiii arată cât de fragili suntem în fața răului. Cât de neputincioși suntem atunci când răul își arată colții în numele democrației pe care am slăvit-o atât de mult. Nici banii, nici relațiile, nici integritatea sau orice alt lucru nu oferă garanții de imunizare împotriva răului.
La început de an, mulți se îngrămădesc să facă predicții. Unele sunt simple teorii bazate pe scenarii politice sau sociale, altele sunt analize bazate pe cifre sau tendințe globale. Ceea ce puțini înțeleg este tocmai capacitatea răului de a lovi acolo unde nu te aștepți. Acum câțiva ani cineva îmi spunea că Europa de Vest este locul cel mai sigur din lume și că nicăieri nu s-ar simți în siguranță. Nu au trecut decât câțiva ani și în inima Europei s-au petrecut atentate sângeroase care a zguduit continentul.
Alături de atâtea popoare suferinde credincioșii din Europa nu trebuie să fie surprinși de răul care poate lovi Europa. În plus, cei mai mulți care au plecat din România în Occident au făcut-o din cauza incertitudinii financiare. Iată dar că poți să pleci în Occident și să ai „financial security” să îți realizezi familia, să mergi în concedii etc, însă răul te poate lovi în mod dramatic chiar și în paradisul libertății. Mai mult Vestul cu democrația sa are capacitatea de a ne momi cu bani și de a ne cumpăra tăcerea. Mă refer la atâția tineri creștini care au pornit plin de vitalitate spirituală pe calea mântuirii, dar acum momiți de promisiunile vieții occidentale și-au pierdut focul pentru Hristos.
Lecția pe care o putem învăța este că atunci când răul și suferința își diminuează efectele, mai ales în libertate și în democrație, din păcate poporul lui Dumnezeu se preocupă de o mulțime de lucruri, dar pierde din vedere relația cu Dumnezeu. Sfințirea devine o chestiune opțională. Sfinții își zidesc case trainice pentru sute de ani, muncesc mult pentru confortul lor, neglijează lumea pierdută, își îngroapă talanții și adoptă atitudini similare cu lumea.
Protestele din toată Europa legate de practica răpirii copiilor în Norvegia mă duce cu gândul la atâția creștini din Asia sau Africa care nu au voie să protesteze, iar suferințele lor sunt mult mai mari, și îmi permit să mă întreb, ce vom face dacă ni se va lua acest drept în Europa? Mă gândesc la tot ce a fost în Europa în secolul 20, doar comunismul și nazismul au ucis peste 100 de milioane de oameni!
Răul produce suferință și frică. Creștinii au suferit mult în cei 2000 de ani de creștinism, și într-un fel faptul că mulți oameni mor în mijlocul suferințelor, ni se reamintește celor care trăim în libertate că răul nu a fost încă învins pe deplin, că oricând ne poate veni și nouă rândul și că oricât de ocrotiți am fi de legi și libertăți, răul produce atât de multă suferință în lume încât fiecare creștin ar trebui să se roage să vină Domnul Isus.
Răul face parte din structura Universului. Avem puține răspunsuri cu privire la originea sa, dar avem multe răspunsuri cu privire la finalitatea sa. Revenirea Domnului Isus este singura opțiune și speranță a creștinilor că răul va fi învins definitiv, mai ales după mileniu. După ce Satana va fi aruncat definitiv în Iazul de Foc, oamenii care vor avea parte de Rai nu vor mai avea parte de rău și nici de suferință. Doar fără prezența celui rău există speranța restaurării depline a creației, altfel până atunci răul va fi învins din când în când, iar micile noastre victorii nu ar trebui să ne dea speranțe pe termen lung: doar revenirea lui Hristos poate să aducă acea speranță deplină.
