Cultura babiloniană în muzica creștină?

Inevitabil toți suntem influențați de cultura în care trăim, etnia sau țara în care am crescut. În toate culturile există bune și rele. Totuși nu ar trebui să uităm că lumea zace în cel rău, asta înseamnă că Satana domină cultura, tradițiile și obiceiurile oamenilor. Tocmai de aceea avem în sărbătorile creștine mult ocultism și obiceiuri contrare Evangheliei. Plecând de la premiza că lumea zace în cel rău am fi naivi să credem că muzica, filmele, divertismentul, tradițiile și obiceiurile au scopuri bune, ele sunt menite să ne distragă de la căutarea lui Dumnezeu, de la viața în Hristos și de la lucrurile esențiale ale Evangheliei și să ne îndrepte inima spre idolatrie și păcat.

În ultimii anii și evanghelicii au făcut multe compromisuri la capitolul muzică, au importat o mulțime de elemente din muzica rock sau din alte genuri de muzică contemporană. Nu mă iau de instrumente deși și aici e de vorbit, însă elementele cele mai vizibile ale acestor compromisuri aș zice că sunt limbajul trupului (gesticulație), îmbrăcămintea indecentă chiar senzuală a cântăreților mai ales în cazul femeilor, versuri care ar părea că se adresează mai degrabă iubitului / soțului decât lui Dumnezeu, o scenografie cu joc de lumini în săli tot mai întunecate. Asistăm neputincioși la o profesionalizare a muzicii evanghelice, omul este un simplu spectator la un concert de divertisment în care un grup cântă și cei mai mulți sunt simpli consumatori.

Astăzi bisericile evanghelice cheltuiesc multe resurse pentru muzică, însă cei mai mulți dintre noi nu cântăm acasă sau în familia lărgită și prea puțini mai știm cântări pe dinafară, mă întreb de ce nu investim tot atât de mult timp în lucrurile esențiale din Evanghelie și de ce am ajuns să credem că avem nevoie de așa de o mulțime de instrumente și echipamente pentru al lăuda pe Dumnezeu? Oare are Dumnezeu nevoie de echipe de profesioniști sau de comunități de credincioși care îl slăvesc oriunde? Muzica nu e parcelă a profesioniștilor ci ar trebui să fi o practică a fiecărui creștin!

Cultura hollywoodiană este cultura babiloniană a zilelor noastre. Ea promovează promiscuitatea, homosexualitatea, lesbianismul, violența și crima, cultura drogurilor și contribuie fără îndoială la degradarea morală a umanității, și ceea este interesant întreaga lume occidentală este aproape vrăjitătă de ceea oferă ea, mă întreb oare de ce noi importăm atât de multe „valori babiloniene” de dragul relevanței?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *