În armată am avut un coleg care îmi spunea deseori că noi evanghelicii avem un limbaj arhaic. Eu spre exemplu foloseam cuvântul „neprihănire” sau „mântuit”. Colegul meu era bihorean iar eu bucovinean, și aveam destule cuvinte diferite. Sigur, colegul meu nu avea legături cu nici un fel de biserică, era liber cugetător, căci dacă ar fi fost activ în Biserica Ortodoxă, ar fi avut poate complexe de inferioritate datorită limbajului arhaic promovat de ortodoxie. Este adevărat că Biserica este deseori acuzată pe drept că rămâne în urmă față de societate, că nu-i suficient de dinamică, că practică tot felul de ritualuri obscure, ba chiar oculte, pe care nimeni nu are voie să le pună la îndoială.
O bucată de timp am purtat barbă, și cum în comunitatea mea a purta barbă înseamnă a fi și lumesc, am primit o pedeapsă tacită: să nu mai predic. Doar că pot trăi destul de bine și fără să predic, deși uneori cu greu îi tolerez în sinea mea pe cei care ne bombardează cu versete care nu au legătură cu subiectul invocat. Asemenea predicatori uită că se adresează unui public care este tocit de atâtea versete, un public care are nevoie de predicatori care să facă legătura dintre realitățile de astăzi și Biblie, nu doar să citeze versete.
Cu ceva vreme în urmă s-a făcut multă vâlvă despre traduceri. Mulți evanghelici spun că traducerea Cornilescu este cea mai bună. Sunt de acord, însă la aproape 100 de ani, este o traducere veche. Societatea se modernizează într-un ritm accelerat. Pentru ortodocși limbajul folosit de Cornilescu la timpul traducerii a fost prea modern, însă putem învăța din greșeala lor. Ei au rămas loiali arhaismelor de tot felul, și la ora actuală traducerile lor au topică greoaie și sunt pline de arhaisme, cine știe, poate aceasta este o strategie de a ține poporul departe de Biblie. Apărătorii limbajului arhaic uită că avem de a face cu o generație care trăiește online, o generație care vorbește pe jumătate, nu folosește diacritice dar folosește o mulțime de k-uri. Eu cred că trebuie să ajungem și la acești oameni, și cu siguranță fără traduceri mai noi, și fără un limbaj pe înțelesul omului de rând, evanghelicii fac același lucru ca ortodocșii care cred că vechiul e mai sfânt de noul, iar niște oase ale unui sfânt sunt mai valoroase decât milioanele de păcătoși vii zdrobiți de alcool sau alte vicii distrugătoare.
Spiritual sau duhovnicesc? Să redau una din metehnele arhaismelor. În denominația mea, unii sunt de părere că nu este bine să folosim cuvântul „spiritual” ci numai „duhovnicesc”. Termenul duhovnicesc, după părerea mea este destul de vechi și mulți din generațiile de după 90 nu îl înțeleg fără dex. Care este problema dacă folosesc „spiritual”? Conform dex-ului ambele termene nu descriu starea la care ne referim noi penticostalii; un om plin de Duhul Sfânt. Primul te duce cu gândul la duhovnic, preot (lucru pe care penticostalii nu l-ar accepta dar ar lua sensul literar), iar al doilea se referă la ceea ce ține de suflet, un termen destul de neutru din acest punct de vedere. Dacă ar fi să aleg între cele două, niciunul nu este clar conform dex-lui pentru noi. Apoi să nu uităm că limba română are o mulțime de cuvinte împrumutate din alte limbi; turcă, greacă, engleză, franceză, slavonă, latină etc. Totuși, pentru a fi pe înțelesul celor din generația mea, cred că este mai potrivit să folosim spiritual.
Limbajul bisericesc se dezvoltă în biserici. Mulți oameni nu doresc să devină creștini din cauză că privesc biserica ca o instituție. Nu vreau să intru în amănunte despre abuzurile Bisericii, vreau doar să atrag atenția că atâta timp cât Biserica se comportă în societate în calitate de instituție responsabilă cu religia oamenilor, cei mai mulți oameni trăiesc cu impresia că nu au nevoie nici de Dumnezeu și nici de Biserică. Ea trebuie să-și redescopere identitatea dar și scopul existențial, acela de a se ocupa de oameni. Comunitățile se bazează pe relații interumane, însă instituțiile pot să funcționeze sute de ani în virtutea unor legi, chiar dacă sunt niște instituții moarte. Unul dintre marele minusuri ale creștinismului instituțional este tocmai lipsa unui cadru în care să se dezvolte comunități vii. Există atâtea feluri de teorii astăzi despre creștere spirituală, edificare etc. Toate se învârt în jurul unor idei preconcepute, ele însă sunt moarte atâta timp cât le avem în cap și nu avem cadrul relațional în care să creștem împreună. Comunitățile funcționale de credincioși pot transmite un mesaj mult mai puternic în societate decât predicile sterile pe care le auzim în fiecare duminică, eu ascult cel puțin una pe săptămână, uneori chiar mai multe, și nu puține se focalizează pe nimicuri precum cele mai sus amintite.
!!!