Una dintre întrebările grele și dificile la care omul a trudit din greu să găsească un răspuns mulțumitor este: de ce este lumea noastră atât de înțesată de rău? Atunci când citești în ziar despre o crimă sau când vezi suferința din cauza unor accidente, când auzi pe cineva drag că suferă de o boală terminală, când auzi de conflictele interetnice care decimează mii de oameni, nu poți să nu te frămânți cu gânduri negre. Și mulți dintre noi trăim în condiții bune, în mod cert mult mai bine decât părinții și bunicii noștri, starea de bine este temporară, omul trăiește constant într-o stare de fragilitate și vulnerabilitate indiferent de statutul social.
Îmi aduc aminte o imagine din Calcutta (India). Am trecut pe lângă o casă mare și foarte frumoasă. Am făcut colțul și imediat pe strada pe care am intrat, am văzut o imagine dezolantă, un frizer ambulant își servea un client la marginea străzii printre multe calabalâcuri, clientul său se privea din când într-o oglindă improvizată, și îmi amintesc de mizeria și sărăcia care schimbase scena acelei case albe și frumoase pe care o văzusem la câțiva zeci de metri mai încolo.
Sigur oricât am dezbate problema lumii suferinde, atât binele (în sensul de stare) cât și răul, ambele sunt volatile și temporare. Însă pentru noi creștinii care vedem răul temporar (în această lume) și veșnic (după această viață), problema cea mai dureroasă este poziționarea individului înstrăinat de Dumnezeu, de sursa binelui, de adevărată cunoaștere a rostului său existențial. Dacă pentru multe lucruri există soluții, sau cel puțin vedem cât de mult ni s-a ușurat viața datorită descoperirii tehnologice în ultimele decenii, omul rămâne vulnerabil și fragil în fața bolii și a morții și fără speranță în fața judecății Creatorului, dacă trece din această lume înstrăinat de Dumnezeu.
Una dinte marile probleme ale Bisericii este înțelegerea misiunii sale pe acest pământ. De cele mai multe ori credincioșii depun eforturi imense pentru a ajuta oamenii să iasă din sărăcie și necazuri pentru că asta dă o imagine bună bisericii, uneori o facem pentru suntem copleșiți de suferința oamenilor din jurul nostru, dar ne este mult mai greu să le spunem oamenilor adevărul crud pe care noi îl credem despre starea omului în general. Ne este greu să credem că cea mai mare problemă a omului este starea sa decadentă, ne este greu să credem că omul este mort în păcatele și greșelile sale și oricât de mult s-ar ameliora problemele sale, fără Hristos toate eforturile noastre sunt ca o pictură de apă într-un ocean.
