Cât de greu este să te smerești!

Posted on by
Ce am mai învățat din misiune. Azi am fost din nou la Capu-Codrului la o comunitate de romi. De multe ori mergem printre oameni și din discursurile unora dintre noi reiese că avem soluții pentru problemele lor…. Și totuși, atunci când încerci să te pui in pielea lor dobândești o altă perspectivă.
 La o casă era o femeie care avea trei copii bolnavi, nu avea bani, nu avea medicamente. Mă gândeam la copiii noștri când erau mici și bolnavi, la soția mea, la condițiile noastre, la accesul la igienă, la spital, la medicamente etc. Femeia ne-a mulțumit din tot sufletul că am venit prin satul lor. Și a mai adăugat: de când veniți prin satul nostru poate își va îndrepta Dumnezeu fața spre noi, poate se va mai schimba ceva…. Mă uitam la casa lor, la sărăcia lor lucie…. Un câine slab a venit la sacul nostru cu alimente și ar fi vrut să se înfrupte din el. Cineva l-a alungat rapid, era așa de slab și de flămând. Mă gândeam la faptul că mulți câini de-ai noștri trăiesc mult mai bine decât oamenii cărora le vorbim noi despre dragostea lui Dumnezeu. Hm, și mă mai gândeam la nunțile noastre, la îmbuibările, la câte risipim inutil.
Avem o mie de motive să-i judecăm pe cei săraci și marginalizați și totuși suntem incapabili să ne gândim doar la un singur lucru: dacă am fi noi în locul lor? Uneori văd oameni care dorm noaptea pe stradă, murdari, săraci, abandonați, oameni care au avut nefericirea să ajungă în orfelinatele din România în anii 90. Erau copii de aceiași vârstă cu mine sau apropiată. Ce destine diferite, ce vieți terfelite de sărăcie, mizerie. Doamne cât de greu este e să ne smerim!

Pericolul atașării de lumea materială

Posted on by

Creștinismul a avut momente de glorie de-a lungul timpului, dar și momente de decădere prelungită. Momentele de glorie sunt ușor de recunoscut, iar noi creștinii contemporani în momente de luciditate spirituală idealizam trecutul glorios al bisericii și detestam trecutul decadent. Totuși, recunoscându-ne oarecum propriilor eșecuri din prezentului bisericii, prea puțini dintre noi mai avem curajul să sperăm că biserica va trăi în timpul existenței noastre efemere, din nou acele momente de glorie.

Există și o explicație destul de simplă. În primul rând putem avea o teorie foarte frumoasă dar să fim foarte departe de ea în viața de zi cu zi. De ce nu trăiește biserica contemporană acum momente de glorie? Simplu, trăim prea mult legați de lumea fizică și prea departe cu inima de Împărăția lui Dumnezeu.

Toate momentele de glorie ale bisericii pot fi asociate cu marile treziri spirituale, cu marile companii de evanghelizare în care se oamenii întorceau la Dumnezeu cu miile, cu alte cuvinte, omenirea din acele vremuri nu puteau ignora existența bisericii.

Omenirea de azi ignoră existența bisericii în multe zone ale lumii unde biserica a schimbat societatea din temelii în secolele trecute, fie că vorbim de continentul european, african sau asiatic.

Epoca în care trăim astăzi pune un mare accent pe lumea materială în care omul modern își poate construi o mică împărăție a confortului. Banii combinați cu tehnologia oferă omului modern ideea că poate trăi dependent total de lumea materială, omul uitând faptul că lumea materială nu poate funcționa fără legile naturale date de Dumnezeu.

Pentru a trăi cât mai bine, creștinii uită de sacrificiile cerute de Cuvântul lui Dumnezeu pentru a răspândi mesajul Împărăției lui Dumnezeu și trudesc din greu pentru a-și construi lumea lor care să le ofere cele mai bune condiții de viață.

Bogăția nu este singurul lucru pe care lumea materială îl poate oferi omului, ci și faima, plăcerile, divertismentul etc. Din nefericire, mulți creștini trăiesc cu aceleași idealuri: bogăție, faimă, plăceri, divertisment etc. Rețelele de socializare sunt pline de creștini care își popularizează avutul lor, care nu le este rușine să-și expună trupurile îmbrăcate ostentativ în haine extrem de scumpe, casele și mașinile scumpe. Pentru a trăi la un asemenea nivel, mulți creștini nu își plătesc taxele, nu își plătesc angajații în mod legal, își înșală partenerii de afaceri etc. Alții locuiesc ani de zile în străinătate despărțiți de familie pentru a a-și aduna bogăția și faima cerute de societate contemporană.

Tributul pe care societatea ni-l cere să ne conformăm la standardele ei, ne obligă într-o mare măsură să renunțăm la sacrificiile în favoarea Împărăției lui Dumnezeu.

Teologia Noului Testament pune mare accent pe renunțare. Fiecare pas în creștinism îi cere omului să renunțe la păcat în favoarea pocăinței, să renunțe la mândrie în favoarea smereniei, să renunțe la bogăția materială în favoarea bogăției spirituale, și lista poate continua. Epoca pe care o parcurgem acum este atât de marcată de materialism, unde averea a devenit ținta celor mai mulți chiar și dintre evanghelici. Mulți tineri evanghelici nu au răbdare să termine liceul să plece în străinătate.

Materialismul produce o nouă gândire în rândul evanghelicilor chiar dacă textele biblice ne modelează gândirea în direcția renunțării, tensiunea dintre curentul vremii și învățăturile biblice produc prea puțini câștigători de comori spirituale și foarte mulți căutători de comori efemere.

Așadar, în principiu conformismul materialist ne marchează aproape definitiv viața creștină în direcția celor mulți pentru că nu prea avem curajul să fim cu adevărat diferiți de lume. În primul rând ne răstoarnă prioritățile cerute de învățăturile biblice, apoi în al doilea rând ne încătușează inima în lumea obiectelor materiale. Cu timpul, devii sclavul obiectelor pe care le deții, cu cât deții mai multe, îți trebuie mai multe resurse să le întreții, să le înlocuiești, să le administrezi etc. Orice test biblic în sfera renunțării devine o mare povară. Cum ai putea să asculți de Dumnezeu să părăsești lumea ta pentru Împărăția Sa? Cum ai putea să mergi mai departe pe calea Lui, dacă ești mereu ocupat cu atâtea lucruri? Cum ai putea să mai vezi cerul când te uiți așa de mult jos? Cum ai putea să te califici de a primi ceea ce nu-i al tău când întotdeauna ai reușit singur și egoist să aduni așa de multe pentru mica ta lume și pentru binele tău?

Să-ți impui anumite limite de sărăcie este cu totul deplasat în aceste vremuri chiar și pentru creștinul evanghelic care este familiarizat cu cele mai profunde învățături biblice. Ascutăm predici despre renunțare însă chiar și mulți lideri spirituali ai bisericii sunt legați de lumea materială la fel de mult precum ceilalți.

Mă întreb deseori dacă ar fi Domnul astăzi în mod fizic printre noi așa cum a fost acum 2000 de ani, și ne-ar cere să renunțăm la cele materiale cum le-a cerut apostolilor, câți dintre noi am pica testul la fel ca tânărul bogat din evanghelii? Oare nu cumva inclusiv cei care îl denigrăm de la amvoane?

Din nou în Oltenia

Posted on by
Nu am scris de mult un jurnal de misiune. De fapt, am scris destul rar în ultimul timp. M-am gândit să împărtășesc puțin cu cititorii mei ceva din ultimele experiențe din Oltenia. Cei drept nu am plecat cu toată inima, aveam planurile mele. La insistențele un frate colaborator, eu și Ovidiu Biciușcă ne-am alăturat unei echipe de misiune de suceveni din Londra, veniți voluntari pe meleagurile Olteniei.
Sediul Misiunii Agape din Valea Mare, Vâlcea

Am ajuns dimineața după o noapte nedormită. Fratele care ne-a dus îi plăcea viteza. El dorea să ne ducă cât mai repede, însă pentru mine o astfel de călătorie mă obosește grozav. Ajunși la sediul misiunii unde eram cazați am găsit o puzderie de oameni veseli, probabil că cei mai mulți erau sangvini ori cei care dominau discuțiile reușeau bine să-i scoată pe introvertiți din mediul lor.
Erau îngrămădiți într-un hol la o masă lungă. După micul dejun cu greu am găsit și noi un loc unde să ne odihnim, bineînțeles după ce s-a dus fiecare în treaba lui. După amiază s-a organizat o evanghelizare la Biserica Penticostala Sfânta Treime din Râmnicu-Vâlcea. Ni s-a dat sarcina să mergem pe străzile orașului și să împărțim invitații. Am observat că oltenii, din politețe nu spuneau „nu” însă „da-ul” lor era tot „nu”. Deși părea că nu vine nimeni, în final au venit ceva oameni. La sfârșit programului, oltenii din biserica locală ne-am omenit cu multă mâncare, zic eu care încerc să mănânc cât de cât cu măsură, mai ales seara.
Evanghelizare în Valea lui Stan

A doua zi, am mers într-un sat de țigani rudari numit Valea lui Stan. De mult nu am văzut un sat așa de plin de viață. În ciuda sărăciei vizibile, oamenii ne-au primit cu multă bucurie. Oamenii au stat de vorbă cu noi, au fost tineri care și-au mărturisit eșecurile și au spus că doresc să facă o schimbare în viața lor. Satul era cumva împărțit în două de un pârău. Dincolo de pod, mai aproape de capătul satului locuiau cei mai săraci oameni din sat.

Meșteșugari rudari în Valea lui Stan

Acolo am găsit și ceva meșteșugari care confecționau măturoaie, alții cozi pentru topoare sau pentru alte unelte. Oamenii se plângeau că legile silvice aplicate cu strictețe le interzic accesul la lemne de foc mai ales pentru comercializare, din această cauză mulți rudari au trebuit să plece în țările nordice la cerșit. Cei care nu și-au permis să plece trăiesc în case dărăpănate în sărăcie și mizerie. Frații din Londra au cântat, și ulterior, fratele Daniel Sepciuc a predicat din Cuvânt.

A treia zi am fost în Crețeni, un sat de rudari în apropiere de Drăgăsani, Vâlcea. În drum spre sat am avut o tamponare destul de gravă, deși nimeni nu a fost rănit, una dintre cele două mașini implicate a fost grav avariată și a trebuit remorcată. Am ajuns cu puțină întârziere în sat. În spatele satului se vedea digul masiv al râului Olt. Imediat am mers prin sat să chemăm oamenii.

Programul organizat pentru copiii din Crețeni

Deși nu era aceiași atmosferă ca la Valea lui Stan, copiii au venit la program în număr destul de mare. După amiază, înainte să înceapă programul de evanghelizare pentru adulți a început să plouă torențial. Imediat apa a început să curgă din toate părțile. A trebuit să facem canale cu sapa pentru a dirija apa în alte direcții, altfel ne inunda în cort. Ploaia a continuat toată după amiaza, așa că eu îmi pierdusem speranța că oamenii o să vină la cort. Totuși, Dumnezeu a lucrat la inima lor și în ciuda ploii și a frigului, oamenii au venit la cort, însă au fost și împotriviri. În apropriere era un bar. Unii care se aflau sub influența alcoolului au încercat să ne tulbure, dar în cele din urmă ne-am continuat lucrarea. 

Ajunși seara târziu la sediu misiunii, uzi și plini de frig, am mâncat și ne-am adunat cu toții la programul de seară. Ne-am rugat, am cântat și fiecare dintre cei ce trebuiau să plece au fost solicitați să spună câteva cuvinte. Ne-am despărțit cu greu, aveam multe de povestit, iar fiecare seară eram prea obosiți pentru a povesti. Frații din Londra au mai rămas, doar câțiva au venit la Suceava, așa că am venit cu ei. A fost o experiență plăcută să văd așa de mulți tineri implicați în misiune, mai ales că cei mai mulți erau de loc din localități sucevene. Am înțeles că grupul lor organizează de două ori pe an astfel de turnee în Oltenia. Mulțumesc și pe această cale fraților pentru cazare și masă, transport dar și pentru oportunitatea de a sluji împreună pentru a duce mesajul evangheliei în țara noastră. Dumnezeu să fie slăvit pentru harul și protecția Sa.

Diferențe și dispute inutile, spiritual vs duhovnicesc, a purta sau nu barbă

Posted on by

În armată am avut un coleg care îmi spunea deseori că noi evanghelicii avem un limbaj arhaic. Eu spre exemplu foloseam cuvântul „neprihănire” sau „mântuit”. Colegul meu era bihorean iar eu bucovinean, și aveam destule cuvinte diferite. Sigur, colegul meu nu avea legături cu nici un fel de biserică, era liber cugetător, căci dacă ar fi fost activ în Biserica Ortodoxă, ar fi avut poate complexe de inferioritate datorită limbajului arhaic promovat de ortodoxie. Este adevărat că Biserica este deseori acuzată pe drept că rămâne în urmă față de societate, că nu-i suficient de dinamică, că practică tot felul de ritualuri obscure, ba chiar oculte, pe care nimeni nu are voie să le pună la îndoială.

O bucată de timp am purtat barbă, și cum în comunitatea mea a purta barbă înseamnă a fi și lumesc, am primit o pedeapsă tacită: să nu mai predic. Doar că pot trăi destul de bine și fără să predic, deși uneori cu greu îi tolerez în sinea mea pe cei care ne bombardează cu versete care nu au legătură cu subiectul invocat. Asemenea predicatori uită că se adresează unui public care este tocit de atâtea versete, un public care are nevoie de predicatori care să facă legătura dintre realitățile de astăzi și Biblie, nu doar să citeze versete. 
Cu ceva vreme în urmă s-a făcut multă vâlvă despre traduceri. Mulți evanghelici spun că traducerea Cornilescu este cea mai bună. Sunt de acord, însă la aproape 100 de ani, este o traducere veche. Societatea se modernizează într-un ritm accelerat. Pentru ortodocși limbajul folosit de Cornilescu la timpul traducerii a fost prea modern, însă putem învăța din greșeala lor. Ei au rămas loiali arhaismelor de tot felul, și la ora actuală traducerile lor au topică greoaie și sunt pline de arhaisme, cine știe, poate aceasta este o strategie de a ține poporul departe de Biblie. Apărătorii limbajului arhaic uită că avem de a face cu o generație care trăiește online, o generație care vorbește pe jumătate, nu folosește diacritice dar folosește o mulțime de k-uri. Eu cred că trebuie să ajungem și la acești oameni, și cu siguranță fără traduceri mai noi, și fără un limbaj pe înțelesul omului de rând, evanghelicii fac același lucru ca ortodocșii care cred că vechiul e mai sfânt de noul, iar niște oase ale unui sfânt sunt mai valoroase decât milioanele de păcătoși vii zdrobiți de alcool sau alte vicii distrugătoare. 
Spiritual sau duhovnicesc? Să redau una din metehnele arhaismelor. În denominația mea, unii sunt de părere că nu este bine să folosim cuvântul „spiritual” ci numai „duhovnicesc”. Termenul duhovnicesc, după părerea mea este destul de vechi și mulți din generațiile de după 90 nu îl înțeleg fără dex. Care este problema dacă folosesc „spiritual”? Conform dex-ului ambele termene nu descriu starea la care ne referim noi penticostalii; un om plin de Duhul Sfânt. Primul te duce cu gândul la duhovnic, preot (lucru pe care penticostalii nu l-ar accepta dar ar lua sensul literar), iar al doilea se referă la ceea ce ține de suflet, un termen destul de neutru din acest punct de vedere. Dacă ar fi să aleg între cele două, niciunul nu este clar conform dex-lui pentru noi. Apoi să nu uităm că limba română are o mulțime de cuvinte împrumutate din alte limbi; turcă, greacă, engleză, franceză, slavonă, latină etc. Totuși, pentru a fi pe înțelesul celor din generația mea, cred că este mai potrivit să folosim spiritual.
Limbajul bisericesc se dezvoltă în biserici. Mulți oameni nu doresc să devină creștini din cauză că privesc biserica ca o instituție. Nu vreau să intru în amănunte despre abuzurile Bisericii, vreau doar să atrag atenția că atâta timp cât Biserica se comportă în societate în calitate de instituție responsabilă cu religia oamenilor, cei mai mulți oameni trăiesc cu impresia că nu au nevoie nici de Dumnezeu și nici de Biserică. Ea trebuie să-și redescopere identitatea dar și scopul existențial, acela de a se ocupa de oameni. Comunitățile se bazează pe relații interumane, însă instituțiile pot să funcționeze sute de ani în virtutea unor legi, chiar dacă sunt niște instituții moarte. Unul dintre marele minusuri ale creștinismului instituțional este tocmai lipsa unui cadru în care să se dezvolte comunități vii. Există atâtea feluri de teorii astăzi despre creștere spirituală, edificare etc. Toate se învârt în jurul unor idei preconcepute, ele însă sunt moarte atâta timp cât le avem în cap și nu avem cadrul relațional în care să creștem împreună. Comunitățile funcționale de credincioși pot transmite un mesaj mult mai puternic în societate decât predicile sterile pe care le auzim în fiecare duminică, eu ascult cel puțin una pe săptămână, uneori chiar mai multe, și nu puține se focalizează pe nimicuri precum cele mai sus amintite.

Nevoia de traducere a Bibliei în lume

Posted on by

Te-ai întrebat câte popoare nu au Biblia tradusă, câte limbi nu au alfabet? Câte grupuri etnice așteaptă Biblia?


Vino pe data de 1 martie 2016, la Școala Filadelfia, la ora 19:00 

Ruben Dubei fost misionar în Africa 10 ani va prezenta nevoia de traducere a Bibliei.