Una dintre marile minusuri ale noastre, predicatorilor este vorbirea abstractă. Ieri, mi-a fost dat să aud o astfel de predică. Un frate simpatic, a vorbit aproape o oră, despre ajungerea la starea de om mare, la înălțimea staturii lui Hristos. Eu cred că un lucru care ne scapă în multe predici de acest gen este că ele devin un fel de maculatură oratorică și că cei care aud un asemenea mesaj nu pot aplica aproape niciun lucru din predică. De exemplu, cunosc destule probleme „nerezolvabile” din bisericile noastre (ce să mai zic că în cazul nostru exista una destul de proaspătă).
M-am întrebat după mesaj: bun și de ce nu a adus nicio aplicație într-o oră despre cum gestionează un om matur lucrarea în echipă, cum conduce un om matur o comunitate, cum se raportează un om matur în relațiile cu ații, cu banii, cu poftele etc. Practic fără a avea elementele de diferențiere dintre un om obișnuit din bisericile noastre, care de regulă fie nu face aproape nimic – neimplicat, fie dacă face – implicat, dar în multe situații face o mulțime de greșeli copilărești (certuri, apucături dictatoriale ori delăsare, tratarea superficială a sarcinilor, predici și mesaje totalmente superficiale sau cu patos împotriva cuiva etc), eu nu văd pe cine ajută o predică de genul respectiv. Aș fi vrut un exemplu clar de modul cum se raportează un om matur în relația cu ceilalți sau ce face un om desăvârșit în societatea de astăzi.
Este doar un exemplu de maculatură oratorică, oameni care spun enorm de multe, dar spun puține din punct de vedere practic.
