Priorități în viața de credință (2)

Dacă deci aţi înviat împreună cu Hristos, să umblaţi după lucrurile de sus, unde Hristos şade la dreapta lui Dumnezeu. Gândiţi-vă la lucrurile de sus, nu la cele de pe pământ. Coloseni 3:1-2 (VDCC)

Realitatea învierii pătrunde cu greu în activitățile zilnice ale creștinilor contemporani. Avem atâtea priorități, atâtea sarcini de îndeplinit, carieră, școli etc. Tată ceresc schimbă-ne inima și ajută-ne să trăim în această viață cu dorința învierii hristice.

Gândindu-ne așa de mult la lucrurile de pe pământ s-ar putea să ne rezervăm prea puțin timp și resurse pentru a ne forma o gândire cerească. Când ești sănătos, ai o oarecare stabilitate financiară, locuiești într-o țară liberă, ai impresia că viața e așa de frumoasă: și totuși iubind o patrie cerească te motivează să te gândești la ea. Românii înainte de 89 visau America și în primii ani de libertate mulți s-au străduit să ajungă în Vest. 

Este greu să cred că vom ajunge în patria cerească dacă o iubim mai mult pe cea pământească. Doamne Isuse, ajută-ne să ne gândim la răsplătirile Tale mai mult decât la ofertele tentante, vremelnice și degradabile ale lui Satana și ale lumii în care trăim acum.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *