Similarități între CPS Norvegia și poliția politică din România (înainte de 89)

În aproape toate cărțile care descriu persecuția din România înainte de 1989 sunt redate amănunte despre instituția securității. Această temută instituție a distrus un număr mare de vieți și a răvășit complet destinele multor oameni. Unii oameni au reușit să supraviețuiască alții nu.

Securitatea din țările comuniste printre care și România are unele similarități cu instituțiile de astăzi din Norvegia. La prima vedere în democrație ar fi absurd să apară instituții de genul securității, se pare că în lume sub pretextul protecției copilului, în multe țări democratice s-a dezvoltat o nouă instituție care operează destul de secret și netransparentă, și care a devenit la fel de temut, chiar dacă nu torturezează fizic cum făcea securitatea.

1) Netransparență. Securitatea din România era o instituție netransparentă. Barnevernet este o instituție foarte netransparentă. Nu există multe informații publice despre activitatea acestei instituții, norvegienii de rând știu puține lucruri despre ascunzișurile ei. Așa eram și noi românii, ne temeam de Securitate, știam că face mult rău dar public nu existau multe informații.

2) Secretomania. Barnevernet-ul este o instituție care accentuează secretomania. Tot așa era și Securitatea. Barnevenet-ul își intimidează victimele să-și țină gura indiferent de răul comis asupra lor. Frica insuflată asupra victimelor îi ajută să-și continuie activitatea nestingheriți indiferent de durerea produsă în rândul populației.

3) Acționează fără mandat judecătoresc. Securitatea avea mână liberă să facă aproape tot ce își dorea cu viețile oamenilor, justiția nu putea împiedica cu nimic activitatea securității, ofițerii nu erau trași la răspundere pentru acțiunile lor, iar dacă erau procese, judecătorii aveau verdictele înainte de începerea audierilor. În același mod Barnevent-ul cât și alte instituții (CPS) din lumea vestică acționează fără mandat din partea justiției, încalcă intimitatea părinților și odată ce ai fost luat la ochi este aproape imposibil să-ți dovedești nevinovăția.

4) Barnevenet are bani mulți. În timp ce românii stăteau la cozi, abia supraviețuiau din cauza frigului din apartamente iarna, ofițerii de securitate trăiau îndestulați. În multe țări din Europa agențiile de protecție a copilului au foarte mulți bani puși la dispoziție de guverne, în timp ce milioane de oameni abia își plătesc chiriile sau își pierd locurile de muncă și trăiesc din ajutoare sociale. Aceste familii sunt la mila CPS-urilor, care fără milă le răpesc copiii și îi încredințează în îngrijire altor familii cărora li se dă bani lunar. Dacă aceste instituții au fost create pentru binele copiilor și a familiilor de ce nu ajută familiile cu dificultăți financiare? De își permit să fure copiii ca în cele din urmă statul să cheltuiască sume imense de bani doar pentru a se afla în treabă?

5) Filaj, denunțuri, urmăriri. Înainte de 89 nu aveai încredere în aproape nimeni. Nu știai cine este colaborator cu Securitatea. Putea fi un vecin, putea fi preotul, putea fi profesorul etc. Până la urmă și în familii existau uneori denunțători. În Norvegia în sfera publică viața este foarte periculoasă. Oricui i se năzare ceva poate să te denunțe la CPS și imediat ți se răpesc copiii. Nimeni nu stă la discuție prea mult. Să nu uităm de rețelele de socializare, fără îndoială CPS-urile se folosesc și de informațiile online pentru a-și face o părere despre victime.

5) CPS-urile nu își asumă greșelile. În aproape tot blocul comunist, poliția politică nu a avut demnitatea să se deconspire și să arate opiniei publice dimensiunea atrocităților comise. Același lucru se întâmplă și în țările vestice, aceste instituții lipsite de orice simț al umanității, pline de aroganță distrug multe vieți dar nu își asumă greșelile. Își acoperă păcatele cu alte păcate.

6) Fără durere sufletească. CPS-urile pretind că lucrează cu copiii dar nu au deloc simțul matern. Poliția politică tortura fără milă adulții în general pe motive de foarte multe ori inventate. Prea puțin le păsa de familia care rămânea îndurerată atunci când tata sau mama erau luați și trimiși în închisori iar copiii ajungeau în orfelinate. Același lucru comit CPS-urile, nu aplică torturi fizice dar aplică niște torturi psihice greu de imaginat. Să vii în casa unei mame și să-i iei copiii, să vezi cum copilașii plâng de numai pot, să vezi mamele zdrobite și să-i smulgi uneori chiar de la sânul lor este total inuman. Unde mai pui că CPS-ul are o mulțime de femei. Unde sunt acum feministele? Nu mai bine lași femeia să crească copiii acasă? Culmea ironiei, Norvegia are femei la atât la conducerea guvernului cât și la ministerul care se ocupă de protecția copilului. Unde vă este inima de mamă, doamnelor?

Posted in Barnevernet, CPS Norvegia.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *